O bandă desenată cu Tintin, realizată de desenatorul belgian Herge, a fost vândută cu preţul record de 1,6 milioane de euro la o licitaţie organizată la Paris.
Acea bandă desenată, realizată pe două pagini, în cadrul seriei „Le Sceptre d’Ottokar”, a fost publicată în Le Petit Vingtième, suplimentul pentru copii al cotidianului belgian conservator Le Vingtième Siècle, în anul 1939.
Desenele includ silueta eroului Tintin şi cea a bunului său prieten, câinele Snowy, aflaţi la bordul unui avion care este pe cale să se prăbuşească.
Opera, vândută la licitaţie de casa Sotheby’s, avea un preţ estimativ de 800.000 de euro, dar a depăşit de două ori estimările specialiştilor.
La aceeaşi licitaţie au fost puse în vânzare 65 de desene originale aparţinând unor maeştri ai benzilor desenate din Europa şi Statele Unite.
Colecţia scoasă la licitaţie i-a aparţinut lui Jean-Arnold Schoofs, unul dintre cei mai mari colecţionari de benzi desenate din lume.
Licitaţia a generat încasări totale de 2,7 milioane de euro, iar cinci loturi au stabilit noi recorduri mondiale.