Oamenii de la studioul de animație londonez Trunk par să fie harnici ca furnicile, nu altceva. Când mi-a venit prima oară ideea să-i vizitez, abia văzusem o reclamă pentru Land Rover făcută de ei; chiar în seara dinaintea vizitei mele, noul lor scurtmetraj „Gelato Go Home” fusese difuzat de Channel 4; și până am apucat să transcriu interviul și să alcătuiesc articolul de față, un alt scurtmetraj marca Trunk, „Back in the Day”, era deja gata să iasă în lume. Portofoliul lor cuprinde o gamă largă de stiluri grafice și tehnici de animație, care reflectă viziunile diferite ale regizorilor cu care lucrează studioul, dar toate filmele lor sunt pline de culoare și energie . Am ajuns la biroul lor într-o după amiază de vară să discut la o cană de ceai despre animație și alți demoni cu Richard, producător, Layla, regizor și animator, și Pip, care se ocupă cu promovarea acestor desene animate grozave.
Cum funcționează Trunk
Le-am explicat gazdelor mele că industria animației din țara mea natală e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, și că m-ar interesa să aflu mai multe despre animație ca meserie, într-un mediu profesionist. Studioul Trunk e, în principiu, o companie comercială care cu banii obținuți din crearea de reclame își sprijină toți regizorii întru realizarea de proiecte personale, fie că e vorba de scurtmetraje artistice, fie că e vorba de videoclipuri musicale cu buget redus. Reclamele, sunt deci, sursa de venit nr 1, dar nu neapărat sursa nr 1 de distracție.
(Richard: “Dar dacă găsești o echipă bună cu un buget bun, e extraordinar”. Layla: “Chiar și o echipă proastă cu un buget bun e un lucru extraordinar!”) Deși majoritatea angajaților Trunk au cartierul general la Londra, există și colaboratori de la distanță –inclusiv un colectiv din București, Weareom- dar pentru ei Trunk e doar producător executiv, altminteri procesul de producție s-ar transforma în Misiune Imposibilă. E foarte greu să lucrezi, ca regizor, cu animatori care nu se află cu tine în studio, „cu excepția cazurilor miraculoase în care își dau seama din prima ce vrei de la ei”, zice Layla, „nu poți să le explici prin telefon: auzi, nu poți să-l faci să facă așa?” după care scoate niște onomatopee pe care nu le pot transcrie în mod fidel, dovedind astfel pe loc că are dreptate. Trunk lucrează cu freelanceri, ceea ce le permite să fie flexibili în ce privește amploarea proiectelor la care se înhamă: de la 20 de oameni la proiectele mai mari, până la 2-3 la cele mai mici.
Zilele astea, companiile contactează studioul direct în cam jumătate din proiecte, iar pentru restul e nevoie de un pitch. Layla îmi descrie mecanismul de lucru obișnuit: “Richard decide ce regizor e mai potrivit pentru job, după care urmează vreo două săptămâni în care facem designul și un animatic, pe care le arătăm clientului. Dacă clientul ne dă undă verde, începem producția, care durează destul de puțin de obicei, cam 2-3 săptămâni. După aceea ne ocupăm de sunet, în mod normal lucrăm cu un compozitor sloven.” Știu oare firmele în căutare de reclame animate ce-și doresc de la bun început? “ În unele cazuri știu ce regizor vor, dar n-au un scenariu pregătit, în alte cazuri au un scenariu, dar nu știu ce stil i s-ar potrivi, așa că trebuie să le arătăm exemple și referințe vizuale…nu e niciodată la fel.” De pildă, unul din clienții lor recenți, producătorul de software antivirus Kaspersky, a venit cu ideea unei campanii întregi, dar conceptul campaniei a fost gândit de Trunk- o abordare mai distractivă și amuzantă, spre deosebire de tonul apocaliptic pe care îl au în mod obișnuit reclamele la software pentru securitate.
Există un stil caracteristic filmelor făcute de Trunk? Richard, Layla și Pip nu cred că e vorba de un stil vizual, și nu se pot pune de acord care ar fi trăsăturile comune (Pip: „Excelență.” Richard: „E un etos.” Layla: „E o aromă. Un parfum al studioului. Dulce și piperat.”), dar una dintre ele pare să fie umorul, și amestecul de tehnici diferite. Un exemplu bun în sensul ăsta e Gelato Go Home, povestea unor camioane de înghețată zburătoare, care îmbină animația 2D și 3D. Am putut vedea filmul la sediul Trunk, pentru că îl ratasem în seara precedentă la televizor – iar oamenii de la Trunk au fost dezamăgiți să afle că în România, camioanele cu înghețată nu-s o prezență obișnuită.
Animația ca business
OK, să spunem că vrei să pornești un studio de animație, cititorule- de unde începi? Conceptul cheie e diviziunea muncii- ai nevoie de un grup de oameni, iar unul dintre ei trebuie să fie producătorul. Layla, unul dintre fondatorii Trunk, explică dificultățile pricinuite inițial de absența unui producător: „Eram eu, și încă doi oameni, și toți eram regizori. Am ținut-o așa timp de patru ani, dar a fost foarte greu pentru că tot noi trebuia să fim și producători, și nu prea ne pricepeam, așa că l-am găsit pe Richard, și dintr-o dată totul a fost mai ușor. Un producător poate să te vândă mult mai bine decât poți să te vinzi singur, cred.” Așadar, e nevoie de o persoană care să se ocupe numai de aspectele uneori plicticoase ale afacerii.
Bun, acum că ți-ai găsit echipa, pasul următor e să muncești gratis, și să încerci să aduni un portofoliu cu care să te poți lăuda. Cel mai bine e să ai un alt job din care să te întreții (Richard: “Dacă nu ești nevoit să trăiești din animație, ești mai puțin stresat.”) Videoclipurile muzicale sunt o oportunitate bună de a intra în industrie: în general, nu sunt bine plătite, dar ăsta poate fi un avantaj- casa de discuri își poate permite să riște cu un regizor necunoscut. Cel mai important e să muncești încontinuu, fără să te gândești la faimă și bani- fiecare job se leagă de următorul, și de asemenea oferă altor artiști ocazia de a se alătura proiectului tău. Richard: “Sunt o grămadă de oameni care stau și așteaptă, povestea potrivită, sau banii cu care să o facă…și nu așa se face, nu, dacă vrei să faci ceva, apucă-te de treabă, încet-încet, nu sta acolo lăudându-te că te-ai gândit să faci niște chestii, sau că încă lucrezi la scenariu pentru niște chestii”. Layla: “Fă ceva. N-o să faci niciodată ceva genial până n-ai făcut o grămadă de lucruri proaste mai întâi. Trebuie să începi de undeva. “
Sigur, asta nu înseamnă că nu e necesar să te pricepi cât de cât la ce faci. E esențial să înțelegi principiile de bază ale animației, mai ales că în ultima vreme tot mai mulți oameni au acces la tehnologia necesară și știu să umble cu programe ca After Effects, dar nu știu să deseneze. („Uneori mă uit la televizor, și-mi spun: dinozaurul ăla e imponderabil”, oftează Pip.) Înainte să încalci regulile, trebuie să le înveți, fie într-o școală de animație, fie într-o școală de artă de alt fel, fie singur. Dacă se întâmplă să te afli într-un loc în care nu poți învăța lucrurile astea la școală (hai să zicem, absolut întâmplător, România), pune mâna pe Flash, pe Ghidul de Supraviețuire al Animatorului de Richard Williams și află dacă ai ce-ți trebuie ca să fii animator: „Trebuie să fii în stare să petreci șase luni în întuneric, apăsând un buton, fără să o iei razna.”
Unde e animația 2D de altădată?
Trunk a fost unul din numeroasele studiouri britanice care au contribuit la “Autobiografia unui mincinos”, povestea animată a lui Graham Chapman de la Monty Python (despre care ați putut citi aici nu cu mult timp în urmă). Din mâinile lor a ieșit secvența roz a vacanței în Spania, produsă în șase luni sub coordonarea a patru regizori. Impresia oamenilor de la Trunk vizavi de produsul final e destul de aproape de a mea: un film interesant din punct de vedere vizual, al cărui scenariu însă nu s-a prea legat cum trebuie.
De ce vedem atât de rar în zilele noastre filme de animație 2D în cinematografe? Oamenii de la Trunk nu știu nici ei. Layla însă e optimistă: cu siguranță, lucrurile de calitate au succes mai devreme sau mai târziu, deci poate că, momentan, pur și simplu nu există scenarii bune pentru filme 2D? Pe de altă parte, multe dintre producțiile 3D care adună milioane de dolari în cinematografe n-au scenarii prea bune („Da, dar au în spate companii uriașe care pot să te agaseze cu atâta reclamă, că practic te obligă să vezi filmul”, spune Layla). Animația e un mediu cu potențial uriaș atât în ce privește conținutul, cât și forma, și totuși avem de-a face cu filme din ce în ce mai conservatoare. E de înțeles, dacă ne gândim la banii pe care studiourile mari trebuie să îi câștige ca să rămână viabile: „Aș zice că există un moment în viața unei companii când ești obligat să iei decizii proaste dacă ai crescut prea mare”, e de părere Richard. „Și devii nevoit să finanțezi parcuri de distracții”, adaugă Layla. Morala: nu vă doriți ca studioul vostru de animație să ajungă suficient de mare cât să finanțeze un parc de distracții! Totuși, Richard, Pip și Layla cred că e posibil să apară la un moment dat o firmă cu un stil unic și un vizionar la conducere, care să facă pentru animația 2d ce au făcut Pixar și Aardman pentru CGI și respectiv stop-motion.
“Să fie animația cea mai frumoasă meserie din lume?” întreb eu, deși sunt deja convinsă că e. “Sigur că e”, răspunde Layla. “În majoritatea timpului, stăm și facem desene cu pisici.” Richard ne temperează entuziasmul un pic: “Uneori este. Lucrez cu niște oameni extraordinari, și, sigur, nu e ca și cum aș lucra în mină.” (Dar poate spune asta pentru că el nu desenează pisici). “Nu cred că e cel mai ușor model pentru o afacere”, adaugă el. “E o industrie de oameni foarte talentați, apar din ce în ce mai multe companii, e scump să pornești la drum și să ajungi la un anumit nivel, trebuie să cheltuiești mii de lire pe computere și software, și trebuie să faci asta în fiecare an ca să continui să te dezvolți și să nu rămâi în urmă, și să te asiguri că oferi tuturor ocazia să facă filmele pe care și le-au imaginat. E destul de greu. Dar merită.”
Am părăsit studiourile Trunk cu un bagaj mai zdravăn de cunoștințe despre animație ca meserie și business și cu o invitație la o petrecere cu înghețată și cocteiluri (la care am fost, și m-am distrat de minune, în special mulțumită înghețatei). Pe ecranele computerelor din birou, niște desene cu pisici se pregăteau să se trezească la viață.
Fotografii realizate de Nadia Barbu
