SĂRBĂTOREȘTE HALLOWEEN-UL ALĂTURI DE MINIMAX, CU UN MARATON TV ȘI UN CONCURS ONLINE DE SPERIAT!

La sfârșitul lunii octombrie, Minimax invită toți copiii în fața micilor ecrane, pentru a înfrunta împreună monștrii, într-un maraton animat al serialului DreamWorks „Vânătorii de troli”, creat de regizorul Guillermo del Toro. În seara de Halloween (31 octombrie, de la ora 20:15), micii telespectatori Minimax pot urmări consecutiv primele 8 episoade ale sezonului 1 și descoperi alături de Jim Lake că sub orașul lui există o civilizație secretă a trolilor. Menit să joace un rol vital în lupta veche dintre bine și rău, Jim e hotărât să salveze lumea – imediat după ora de sport… Aventurile lui Jim și ale prietenilor lui continuă în noiembrie, cu următoarele episoade ale primului sezon, zilnic, de la ora 23:10.

În paralel cu maratonul TV, copiii sunt invitați la un concurs de Halloween, pe pagina de Facebook Minimax (www.facebook.com/minimaxromania), între 25 și 31 octombrie. Cei mici pot câștiga unul dintre cele 5 premii puse în joc: 2 mascote Cuțulache, 2 mascote Pisicuța și 1 ceas Minimax. Pentru a se înscrie în concurs, trebuie să trimită o poză cu dovleacul sculptat de ei anul acesta sau cu propriul costum de Halloween. Câștigătorii vor fi aleși prin random.org și vor fi anunțați pe pagina Minimax, în 1 noiembrie.

Serialul „Vânătorii de troli” (2016 – 2018) are 3 sezoane și face parte din setul de producții DreamWorks pe care Minimax le difuzează în premieră românească, din toamna lui 2017, în urma parteneriatului de licență încheiat între AMC Networks International – Europa Centrală și de Nord și NBCUniversal. Acest contract multianual oferă telespectatorilor Minimax – în premieră – peste 700 de episoade de producții TV pentru cei mici, printre care numeroase titluri populare marca DreamWorks, ca: „Trăiască regele Julien!”, „Peripețiile Motanului Încălțat”, „Turbo F.A.S.T.”, „«Domnul Peabody și Sherman» Show”, „Dinotrux”, „Voltron – Apărătorul legendar” și „Poveşti cu legume: În casă”.