Narcisa Iorga, membru CNA: Faptul că nici postul public nu mai acordă atenție desenelor animate nu este deloc îmbucurător

Narcisa Iorga

 

 

 

Narcisa Iorga, membru al CNA-ului, a acordat un interviu website-ului animationmagazine.eu.

Narcisa Iorga este licenţiată în jurnalism. A fost redactor, şef departament politică internă, redactor-şef adjunct şi publicist-comentator, producător de emisiuni tv şi corespondent de război.

 

Vă uitați la televiziunile de nișă dedicate desenelor animate?

Dacă mă întrebați în calitatea mea de membru CNA, vă mărturisesc că în Consiliu nu analizăm decât plângerile, atunci când sunt. Nu avem capacitatea fizică să monitorizăm permanent aceste posturi de nișă, la fel ca și în cazul posturilor de muzică. Se întâmplă foarte rar să primim sesizări pentru programele dedicate copiilor. Dincolo de CNA, mă uit împreună cu fiul meu, adesea. Tot adesea, avem opinii contrare pe tema acestor programe.

Ce părere aveți despre canalele tv de desene animate? Vă plac?

Canalele tv de desene animate, care au devenit mai degrabă canale de filme pentru copii și adolescenți. Nu-mi plac, eu nu sunt în publicul lor țintă. Am impresia că aceste canale sunt cea mai bună transpunere în practică a aforismului de început de ani ’90 de ”a prosti poporul cu televizorul”. Din păcate, succesul lor la publicul minor este important, și influența pe măsură. Tot din păcate.

De ce credeți că telespectatorii români nu se uită la desene animate? Conform audiențelor la posturile tv pentru copii, serialele și filmele live action fac rating.

Cred că publicul matur de astăzi, care a crescut cu desenele animate clasice, nu le gustă pe cele moderne, iar copiii și adolescenții preferă modelele din filme. Acolo își regăsesc frânturi din propria experiență de la școală, din timpul liber, se imaginează pe ei înșiși în situații similare și apoi copiază de-a binelea comportamentul personajelor din filme. Sunt mai atrăgătoare, din acest punct de vedere, decât desenele animate.

Cît costă o licență pentru a înființa un post tv desene animate?

Licențele audiovizuale sunt gratuite în România. CNA nu percepe nici un fel de taxă la eliberarea unei asemenea licențe.

De ce credeți că nu avem un canal tv românesc de desene animate?

Probabil pentru că nu există un public pentru această nișă. Știu că postul de radio pentru copii cu cea mai mare acoperire se confruntă cu probleme financiare destul de mari, patronatul refuzând să facă reclamă la produse cu un anumit grad de risc pentru copii. Fără un public interesat de desene animate, un canal de nișă nu ar putea supraviețui din forțe proprii pentru că nu ar avea publicitate. Poate doar dacă ar fi parte a unei rețele de televiziuni comerciale, cu audiență mare, canalul de desene animate fiind, de fapt, copilul răsfățat al rețelei. Altfel, nu văd fezabil un astfel de proiect.

TVR-ul este singura televiziune publică din regiune care nu produce seriale de animație. Credeți că CNA-ul ar trebui să se implice în stimularea producției tv de animație în România? În anii ’90 TVR1 difuza seriale de animație în fiecare seară înainte să înceapă Jurnalul principal al zilei.

CNA este o instituție săracă. Nu percepe nici un fel de taxă pentru nici un serviciu pe care-l face. Nu se autofinanțează. Consiliul este finanțat sută la sută din bugetul de stat și bugetul instituției nu depășește două milioane de euro anual. În condițiile acestea, cum ar putea să se implice în stimularea producției de televiziune, când abia supraviețuiește de la un an la altul? Faptul că nici postul public nu mai acordă atenție desenelor animate sau programelor educative pentru copii nu este deloc îmbucurător. CNA însă nu are cum să depășească limita cadrului legal. Noi nu avem nici un fel de atribuții în politica editorială a niciunui post, deci nici în privința postului public.

La vox pop-urile din presa mioritică, românii spun că sunt nostalgici după produc­țile clasice Disney și după animațiile românești. Televiziunile autohtone au difuzat și interviuri cu psihologi care spuneau că Tom și Jerry îi îndeamnă pe copii la violență. În general, mass-media din România are tendința de a marginaliza această artă. De ce s-a ajuns aici?

Nu știu ce opinie aveți dvs. despre ideea aceasta că desenele cu Tom și Jerry îi îndeamnă pe copii la violență, dar mie mi se pare exagerată. Să mă ierte psihologii care exprimă contrariul! Orice copil, oricât de mic ar fi, realizează că nicio pisică și niciun șoricel nu pot merge în două picioare, nu pot cânta la pian și nu pot face toate poznele pe care le fac cele două personaje. Așadar, realismul scenelor din aceste desene de animate nu există, iar dacă nu există, nici nu poate să creeze vreun model de comportament agresiv. Nu aici văd eu riscurile majore. Nu în desene animate, ci în filmele despre care vorbeați și dvs. că sunt cele preferate de public. În acele seriale și filme live action, realismul este bine reprezentat în mintea copiilor și adolescenților. Comportamentul eroilor devine model de urmat pentru telespectatori. Dacă într-un film ca acesta se folosesc apelative jignitoare, se înjură, se țipă, se aruncă prin cameră cu obiecte, acestea devin scene foarte apropiate de realitate, devin o obișnuință, se copiază ușor și se transpun în viața reală, de zi cu zi. După cum văd eu frecvența cu care se repetă difuzarea episoadelor, devin cu adevărat un pericol pentru comportamentul minorilor.

Dacă ați fi numită director de programe la un canal tv de nișă de desene animate, ce schimbări ați face și ce producții ați introduce în grila de programe?

Dacă cineva ar insista să-mi dea o asemenea funcție, ar însemna că ar fi foarte curajos și ar trebui să-și asume o bună perioadă de timp o audiență foarte mică. Deci, nu cred că și-ar permite nimeni așa ceva.