Trollhunters, cel mai bun serial de animatie (VIDEO)

|

Recomandari tv si Internet pentru luna ianuarie 2017

proanimatie.ro recomanda serialul de animatie Trollhunters de la Netflix. Este cel mai nou serial de animatie realizat de studiourile DreamWorks Animation. Este produs de Guillermo del Toro. Acesta a fost producator la lungmetrajul de animatie The Book of Life/ Cartea vietii.

In prezent, Trollhunters este cel mai bun serial de animatie. Are un scenariu foarte bun si un vizual de nota 10. Ai parte de actiune, suspans si umor. Are toate ingredientele unei productii de calitate. Cu un vizual demn de productile de cinema.

Personajele din serial, mai putin oamenii, sunt originale, bine realizate. CGI-ul pentru troli si gnomi este perfect. Aceasta productie imi aduce aminte de serialul de animatie Star Wars: Razboiul Clonelor de la Cartoon Network. Ambele productii au un vizual care se apropie mult de calitatea animatiilor de cinema. In prezent, noul serial de animatie Star Wars: Rebelii de la Disney Channel are un vizual mediocru.

trollhunters_poster

Revenind la noul serial de animatie realizat de studiourile DreamWorks Animation, del Toro a readus temele din The Book of Life, creind doua lumi, asa cum ne-a obisnuit, doar ca aici nu avem parte de lumea celor morti si celor vi. In Trollhunters avem lumea oameniilor si universul trolilor. Avem troli buni si troli rai. Si in aceasta lume de basm avem si alte fiinte, precum gnomii. Totul este frumos. Plin de culoare si fantezie. Nimic nu seamana cu ultima productie de cinema a studiourilor DreamWorks Animation – Trolii.

Totul incepe cu o lupta intre doi troli. Un vinator de troli se lupta cu un trol rau. Scena seamana cu animatiile de la Cartoon Network. Totul pentru cistigarea amuletei magice. La finalul luptei, trolul bun moare, iar amuleta ajunge intimplator la un baiat. Trebuie sa vedeti fiecare episod pentru a vedea aventurile acestui baiat care a devenit vinator de troli rai.

La realizarea productiei Trollhunters a participat si Andrea Preda. Numele ei se regaseste pe genericele productiilor: Sausage Party, All Dogs Go to Heaven 2, The Pebble and the Penguin, Princess Lillifee, Friends Forever si Two Times Lotte.

La tv aveti episoade noi la serialele Cartoon Network: Fetitele Powerpuff, Haideti, tineri titani! si Steven Univers.

La Disney Channel se lanseaza sezonul 2 al serialului de animatie Printesa Stea contra Fortelor Raului. Este o productie tv draguta. O printesa adolescenta cu superputeri care se lupta cu fortele raului. Clisee, nimic nou. Are un vizual reusit si un scenariu bun.

Penn Zero: Erou Part-Time

Premiera tv este noul serial de animatie Penn Zero: Erou Part-Time de la Disney Channel. Este despre calatoria unui baiat intr-o alta dimensiune. Impreuna cu prietenii lui incearca sa salveze lumea. Toti eroii de la Disney salveaza lumea 🙂

Serialul de animatie Penn Zero: Erou Part-Time este creat de Jared Bush (All of Us, Zootopia) care este si producator executiv, si Sam Levine (Tarzan, Bolt). De asemenea, Bush este si scenarist, iar Levine are rolul de supervising director si vocea lui Phyllis si Phil.