Sezonul al patrulea al îndrăgitului serial Urzeala tronurilor va avea premiera pe 7 aprilie la HBO și pe HBO GO.
Având la bază cea mai bine vândută serie de cărți fantasy, serialul Urzeala tronurilor este o poveste epică despre trădare și nobilimea de pe tărâmul fictiv Westeros, unde verile și iernile pot dura ani de zile, iar pofta de putere o veșnicie.
La începutul sezonului, încurajați de măcelul de la Nunta Roșie din Riverlands, unde au murit mulți din inamicii casei Stark, Lannisterii țin cu dinții de Tronul de Fier. Dar oare pot trece peste propriile orgolii și peste amenințările noi, aflate în curs de desfășurare în sud, nord și est?
În timp ce Stannis Baratheon continuă să-și construiască armata în Dragonstone, apare un nou pericol din sud, atunci când Oberyn Martell (Vipera Roșie din Dorne), rivalul casei Lannister, ajunge în Debarcaderul Regelui pentru a participa la nunta lui Joffrey și Margaery Tyrell și, ulterior, pentru a-și pune adevăratele planuri în aplicare. În nord, Rondul de Noapte, aflat în pragul dezbinării, este amenințat de armata veneticilor, condusă de Mance Ryder, care la rândul său este vânat de niște dușmani mult mai aprigi: Umblătorii Albi.
Ca și cum asta n-ar fi fost îndeajuns, Daenerys Targaryen, însoțită de cei trei dragoni amenințători și armata sa neîntinată, este gata să „elibereze” cel mai mare oraș de sclavi din partea de est (Meereen), care ar putea constitui o forță impunătoare pentru planul ei final: să plece spre Westeros și să-și revendice Tronul de Fier, care a fost luat cu forța de Lannisteri de la familia ei.
Așa cum a spus unul dintre creatorii serialului (Dan Weiss): „Nu ne îndreptăm doar spre un singur eveniment culminant în sezonul 4, ci spre mai multe evenimente; este ceva fără precedent.” Seria va fi bine echilibrată ținând cont de toată emoția și tensiunea acumulate. Îi putem vedea pe Arya, Prințul Oberyn, Muntele, veneticiii, Rondul de Noapte, Daario și Jaime luptând în contexte diferite; apoi îl mai avem și pe Tyrion, care este întemnițat, nunta regală și revoltele celor din Yunkai sub conducerea lui Daenerys. Materialul este mai mult decât suficient pentru un sezon incitant. Unul dintre punctele foarte ale serialului este complexitatea personajelor. Jaime, care inițial e flamboaiant și plin de mândrie, devine un om servil și înțelept, dar în acest sezon vor exista mai multe răsturnări de situații pentru personajele principale. Daenerys se luptă să devină un lider bun și începe să aibă îndoieli cu privire la competența ei ca regină. Între timp, Jon Snow are îndoieli în ceea ce privește decizia pe care a luat-o, de a pune datoria înainte de iubire. Tyrion se confruntă cu unele acuzații grave în Debarcaderul Regelui. David Benioff a mai spus: „Aproape în fiecare episod Tyrion este în pericol să i se taie capul.”
Luni, 7 aprilie, la doar câteva ore după premiera din Statele Unite, primul episod al celui de-al patrulea sezon al serialului Urzeala tronurilor va fi difuzat în premieră la HBO, de la ora 22:00. Episodul va fi disponibil și pe HBO GO pentru toți cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro .