Nu avem studiouri de animaţie, nu producem lungmetraje și seriale de animaţie, nu avem școli de animaţie, dar avem o competiţie naţională în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie Anim’est. Nu înţeleg rostul acestei competiţii naţionale. Faptul că doi-trei tineri desenează (și așa creaţiile lor seamănă cu desenele copiilor de la grădiniţă, nu au noţiuni de arte plastice) și animează cu un program de calculator nu înseamnă că au făcut animaţie.
În ultimele două ediţii ale Anim’est-ului, în cadrul competiţiei românești, am văzut încercări mediocre care semănau cu primele exerciţii în domeniul animaţiei. Din păcate, competiţia naţională seamănă cu un concurs la un club de amatori pasionaţi de a șaptea artă bis.
În seara prezentării competiţiei naţionale, sala de la Cinema Patria a fost aproape goală. Erau prezenţi concurenţii, prietenii lor și membrii juriului. Posibil și cîţiva spectatori curioși să afle ce se întîmplă în lumea animaţiei românești. Cu o atmosferă de cenaclu literar la școala primară (un copil alerga în sală, alţii vorbeau cu voce tare despre ceea ce au creat, iar un spectator dormea), încercările lor – așa-zise filme de animaţie – rulau pe marele ecran.
Uitîndu-mă cu atenţie la creaţiile lor, am remarcat că două scurtmetraje au fost finanţate de Centrul Naţional al Cinematografiei, de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de către UDMR.
La finalul proiecţiei, realizatorii prezenţi în sală au vorbit despre creaţiile lor, punînd accentul pe sunet, fără să pomenească ceva despre limbajul cinematografic sau despre tehnicile de animaţie. Toţi s-au lăudat că au avut interpreţi buni, precum actriţa Oana Pellea. M-a surprins să aud că un tînăr debutant le mulţumește organizatorilor Anim’est că i-au plătit transportul și cazarea, afirmînd că și-a atins obiectivul – să viziteze Bucureștiul, gratis. Mă bucur pentru el, dar nu înţeleg ce legătură are cu animaţia.
Competiţia naţională de la Anim’est nu reflectă realitatea din industria animaţiei. În străinătate sînt români care lucrează pentru studiouri de animaţie cunoscute, precum Disney. Iar în ţară sînt cîţiva animatori profesioniști care lucrează în industria publicităţii, cinematografică și TV. DSG, studioul de animaţie care a realizat lungmetrajul Crulic – drumul spre dincolo (2011), va fi în postura de executant la al doilea film de animaţie al Ancăi Damian, Muntele magic/The Magic Mountain, realizînd doar o parte din animaţia producţiei cinematografice. Studioul Puls Production va realiza o serie de videopicturi animate 3D stereoscopice. În prezent, proiectul Videopicturi animate 3D are o singură creaţie finalizată, realizată de Sebastian Cosor. Este vorba despre Ţipătul/The Scream, difuzată la televiziunea publică din Japonia, NHK, și premiată la Anim’est în anul 2011, Festivalul Filmului de Piatră (2012), Festivalul Anonimul (2012) și la alte festivaluri internaţionale de cinema și animaţie.
Revenind la Anim’est, mă bucur că doi animatori români din Marea Britanie, Elena Ciolacu și Alexandru Nechifor, și-au prezentat filmele în premieră în ţară – Amintiţi-vă de mine/Remember Me și In Sight, în cadrul competiţiei studenţești. Elena a studiat ilustraţie și animaţie în cadrul Universităţii Coventry din Marea Britanie. Anul acesta a absolvit. Îmi place filmul ei, Amintiţi-vă de mine/ Remember Me. Este povestea unui soldat român pe Frontul de Est al celui de-Al Doilea Război Mondial. El se îndreaptă spre război cu dorul de casă în suflet și moare pe cîmpul de luptă tot cu inima la familia sa.
Discutînd cu Elena, am aflat că povestea are un sub strat mai adînc și vorbește despre drama soldaţilor noștri care au luptat pe Frontul de Est și care au fost uitaţi într-un fel atît de nedrept de istorie.Tehnica pe care a folosit-o pentru scenele de animaţie este aceea a rotoscopiei. A folosit, de asemenea, softurile Adobe: Photoshop, Flash și Premiere Pro. Este un film ce merită să fie văzut de cît mai mulţi români. „Pe măsură ce mă documentam despre armata română pe Frontul de Est și citeam mărturii de atunci și de acum ale soldaţilor și veteranilor noștri, am fost din ce în ce mai revoltată realizînd cum le-am îngropat amintirea și cum istoria îi ignoră, că sînt atît de multe lucruri pe care trebuia să le știu, pe care toţi ar trebui să le știm, care ar trebui prezentate în manuale de istorie și prezentate așa cum se cuvine, însă nu le aflăm decît dacă pornim să scormonim singuri“, a declarat Elena Ciolacu, într-un interviu pe care îl pregătim pentru animationmagazine.eu si pentru numerele viitoare ale revistei Observator cultural.
Animaţiile din competiția națională Anim’est 2013 sunt aici.
Sper ca la următoarea ediţie Anim’est să văd mai multe filme de animaţie românești de calitate, precum cel al Elenei. De asemenea, sper ca Anim’est să organizeze dezbateri despre animaţia românească și să faciliteze întîlniri între producători și animatori/ regizori.
Într-o perioadă în care marile companii își închid studiourile (în urmă cu cîteva zile, Disney a anunţat că închide studioul Pixar din Canada, iar DreamWorks Animation a făcut disponibilizări masive la începutul anului), România încearcă să se repoziţioneze pe harta animaţiei mondiale, cu un festival de nota 10, Anim’est, încercînd să facă primii pași în încurajarea producţiei autohtone. Faptul că autorităţile române s-au arătat interesate de acest domeniu, finanţînd Festivalul Anim’est, este o veste bună pentru animaţia românească.
Interviul a aparut si in revista Observator cultural
