Titlu original: Kokuriko-zaka Kara
Regia: Gorō Miyazaki, 2011 (Japonia)
Când auzi numele de Miyazaki, te gândeşti la magia filmelor de animaţie precum „Totoro” sau „Spirited Away”, realizate sub marca Ghibli. De această dată ne referim, însă, la tânărul Gorō Miyazaki şi noul său film „From Up on Poppy Hill”, lansat în Japonia în anul 2011.
Gorō (n. 1967) nu şi-a dorit de la început să urmeze o carieră în cinematografie, întrucât considera că nu va reuşi niciodată să se ridice la acelaşi nivel precum tatăl său. Astfel, a absolvit facultatea de agricultură, urmând o carieră în peisagistică. Momentul decisiv care l-a îndreptat către lumea animaţiei a fost anul 1998, când a început să se implice în proiectul de realizare a Muzeului Ghibli din Mitaka, Tokyo, între 2001 şi 2005 ocupând poziţia de director. Pe când Hayao Miyazaki filma „Howl’s Moving Castle” (2004), producătorul Toshio Suzuki a decis să îl lase pe Gorō să regizeze următorul film Ghibli, fiind impresionat de talentul său de a desena şi a lua decizii corecte. Astfel, ajunge să regizeze filmul său de debut „Tales of Earthsea” (2006), o adaptare după prima carte din seria „Earthsea” scrisă de Ursula K. Le Guin, o poveste despre redescoperire, desfăşurată într-o lume mitică, plină de magie şi vrăjitorii.
Acţiunea celui de-al doilea film al său se desfăşoară în Yokohama anului 1963, cu un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, povestea fiind spusă din perspectiva unei tinere de 16 ani, Matsuzaki Umi. Tatăl său, căpitan de vas, a dispărut pe mare în timpul războiului coreean, iar mama sa studia în Statele Unite, Umi fiind cea care trebuia să aibă grijă de familie şi de casa de oaspeţi. La şcoală îl cunoaşte pe Kazama Shun, responsabil de ziarul şcolii, care-şi avea sediul într-o clădire aflată într-o situaţie precară, în pericol de demolare, numită, în mod inexplicabil, Quartier Latin. Între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste complicată, care pare imposibilă în momentul în care apare suspiciunea unor legături de familie.
Filmul îmi pare a fi o încercare de a se îndepărta de moştenirea maestrului Hayao, de a se distinge şi a-şi crea un stil propriu, fiind poate un început experimental în lumea animaţiei. Farmecul constă în decorurile pictate cu grijă şi muzica plină de optimism.
Întreaga animaţie este o ilustrare realistă a vieţii de zi cu zi, fapt pentru care poate fi privită ca o animaţie minoră a studioului Ghibli, lipsindu-i magia cu care ne-am obişnuit şi care nu lipsea nici din filme precum „Grave of the Fireflies” (1988). Din aceste motive mesajul filmului va fi cu greu receptat de marele public.
