Antonio Banderas revine cu al treilea film de animatie al sau. Este vorba despre Justin si cavalerii/ Justin and the Knights of Valour. Primul film de animatie produs de el este Lynx/ El Lince Perdido. Al doilea este The Lady and the Reaper/ La dama y la muerte.
Nu este prima oara cind o vedeta de la Hollywwod produce un film de animatie. Va reamintesc ca Elton John a produs lungmetrajul de animatie Gnomeo & Juliet.
Pentru o productie europeana, Justin si cavalerii, este ok. Nu poti avea pretentii de la o productie independenta care are un buget inferior celor de la Disney sau DreamWorks Animation.
La prima vedere ai impresia ca vezi un film de animatie american, cu buget redus. Se apeleaza mult la reperele animatiei nord americane. Exemplu este Justin care seamana cu tinarul turist din productia Sony Animation Hotel Transilvania. Iar unele scene de animatie seamana cu cele din productia DreamWorks Animation Cum sa iti dresezi dragonul/ How to Train Your Dragon. Ma refer la momentul antrenamentului lui Justin. Cadrele cu Justin si crocodilul zburator seamana cu zborurile baiatului cu dragonul din Cum sa iti dresezi dragonul. In Justin si cavalerul o sa vedeti decoruri inspirate din Stapinul inelelor. Toata productia lui Banderas este un mozaic, incercind sa se apropie de stilul animatiei adoptat de studiourile mari din America de Nord. Vizual, productia este relativ ok.
Povestea este liniara si uneori putin plictisitoare. Cei mici vor fi incintati sa vada acest film de animatie. Tinerii specatori vor indragi personajele 🙂 Este o poveste clasica cu cavaleri si printese.
Conform caietului de presa oferit de MediaPro Distribution, peste 150 de profesionisti din zece tari au contribuit cu ce au avut mai bun, aplicindu-si cunostintele tehnice si artistice pe durata productiei de patru ani. Productia Justin si cavalerii este realizata de studioul de animatia KANDOR Graphics. Peste 35 de departamente de specialitate au reusit sa gestioneze peste 14 milioane de fisiere de computer care au fost create de-a lungul productiei.
„Proiectul Justin si cavalerii 3D ni s-a prezentat ca o mare provocare. Compania a crescut considerabil, avind in vedere ca in momentul culminant al productiei echipa noastra era formata din 150 de artisti, si a evoluat si la nivel personal. Fiecare membru al departamentelor a dat tot ce a avut mai bun pentru a acoperi diferenta de buget fata de studiourile mari cu care impartim piata. Bugetul nostru a fost de zece ori mai mic!”, a afirmat Israel Tamayo, managerul de productie. (Sursa: MediaPro Distribution)
Francisco Fernandez, co-directorul de animatie a declarat: „Tin sa spun ca atmosfera a fost minunata pe tot parcursul procesului. La inceputul productiei, erau numai sapte animatori, iar in momentul culminant al productiei erau peste 40. Unii animatori au lucrat doar pe o perioada de trei luni, dar toata lumea s-a integrat repede in echipa si astfel s-a creat un mediu de lucru in care ne sprijineam reciproc. Dovada sunt inregistrarile video care aveau scopul de ajuta animatorii sa redea intocmai mimica personajelor. Cei mai expresivi dintre animatori ii ajutau pe ceilalti. Pentru scenele complicate, am filmat secvente scurte, la care animatori din diferite echipe au lucrat impreuna. A fost foarte distractiv.” (Sursa: MediaPro Distribution)
KANDOR Graphics foloseste propriile unelte de render, extragere si exportare, in scopul de a exporta cadrele de cite ori este necesar pentru a obtine rezultate tehnice impecabile. Exportarea (generarea de cadre din fisierele 3D) este un proces costisitor si complex care solicita un numar mare de calculatoare care opereaza zi si noapte.
Filmul de animatie Justin si cavalerii este regizat de Manuel Sicilia – director executiv de creatie la KANDOR Graphics. Acesta semneaza si scenariul pentru aceasta productie cinematografica.
Justin si cavalerii, al doilea său film, a fost realizat pornind de la conceptul gindit de el. Este un vizionar care a infiintat compania de animatie KANDOR Graphics, astfel contribuind la dezvoltarea industriei de animatie spaniola si europeana. The Missing Lynx a marcat debutul sau ca regizor de lungmetraj si scenarist. Filmul a fost vindut in peste 70 de tari si a cistigat premiul Goya pentru cel mai bun film de animatie, premiul Animadrid, premiul juriului la Festivalul de Film din San Diego, premiul special acordat la Festivalul Giffoni, in Italia, si o mentiune speciala la festivalul Animacor din Spania, printre multe alte distinctii. Manuel Sicilia a lucrat ca producator si director de creatie la scurtmetrajul The Tell Tale Heart si a produs The Lady and the Reaper, care a cistigat premiul Goya si a fost nominalizat la Oscar in 2010. Este membrul Asociaţiei Spaniole a Producatorilor de Animatie si sustine conferinte la evenimente despre animatia 3D, precum Art Futura, Mundos Digitales, Cartoon, si in universitati.
Scenariul filmului este semnat si de Matthew Jacobs – scenarist prolific care a lucrat la numeroase filme, printre care Imparatul Vrajit, produs de Disney; Aventurile Tinarului Indiana Jones si Doctor Who – LucasFilm; si clasicul Infernul de Hirtie. Matthews a regizat filmele Hallelujah Anyhow si Mothertime.