Mult aşteptatul film „The Congress”, realizat de Ari Folman, a ajuns şi la noi, în cadrul Festivalului de Film Anim’est, şi pot spune că a depăşit aşteptările.
La baza acestui film a stat romanul „The Futurological Congress” [Kongres futurologiczny ze wspomnien ljona tichego] scris de polonezul Stanislaw Lem (1971), fiind primul roman al autorului în care apare personajul Ijon Tichy.
Voi începe cu câteva cuvinte despre romanul lui Lem, care ne va ajuta, într-un fel, să urmărim firul acţiunii filmului lui Folman. La sfârşitul secolului al XX-lea, când numărul futurologilor era în creştere, se organizează numeroase colocvii şi seminarii în diferite locuri din lume, adeseori în hoteluri luxoase. Profesorul Ijon Tichy este invitat la Hilton în Costa Rica pentru a lua parte la al VIII-lea Congres Mondial de Futurologie. Teroriştii îl răpesc pe consulul Statelor Unite şi încă de la începutul congresului izbucnesc revolte. În acest haos general, guvernul contra-atacă cu droguri psihoactive pe care le plasează în apa potabilă, în scopul calmării revoltelor. Tichy, la fel ca mulţi alţii, cade pradă efectului drogurilor şi îşi pierde cunoştiinţa, iar când îşi revine, ani mai târziu, se trezeşte într-o lume în care toată lumea ia droguri halucinogene, iar halucinaţiile ajung să înlocuiască realitatea. Romanul urmăreşte aventurile lui Ijon în această lume a viitorului.
Potrivit paginii oficiale de internet www.lem.pl, care urmăreşte personalitatea marelui scriitor SF, se pare că regizorul polonez Andrzej Wajda a avut, la un moment dat, ideea realizării unui film bazat pe congresul descris de Lem. Acesta şi-a imaginat un hotel monstruos, în care se petrece acţiunea, găsind chiar o locaţie potrivită, însă, în cele din urmă, datorită lipsei de fonduri, proiectul a fost abandonat.
În anul 2013, Ari Folman revine pe marile ecrane, după succesul filmului „Waltz with Bashir” (2008), cu o adaptare după romanul lui Stanislaw Lem, coproducţie Germania-Franţa-UK-Polonia-Belgia-Luxemburg-Israel – „The Congress”. În versiunea lui Folman, profesorul Tichy este înlocuit de actriţa Robin Wright, ca o reprezentare a actorului urmărit de alegerile proaste făcute de-a lungul carierei, căruia i se oferă o ultimă şansă de afirmare şi prezervare, în acelaşi timp. Momentul care-i marchează viaţa şi îi schimbă cariera îl reprezintă semnarea unui contract pentru scanarea sa digitală, similară cu un „pact cu diavolul”, care aparent are un termen de valabilitate de 20 de ani. Congresul se desfăşoară după expirarea acestui termen, într-un oraş numit Abrahama, care este o zonă restricţionată de animaţie, Robin fiind invitat special.
Situaţia politică din cartea lui Lem este tradusă în film printr-un fel de dictatură în cadrul industriei de divertisment, cu referire, în special, la cea a filmului controlată de marile studiouri. Trebuie menţionat faptul că prima parte a filmului este live action, cea de-a doua fiind dedicată animaţiei, pentru ca spre final să se revină pentru un scurt moment la tipul de live action. Nu îmi pare deloc întâmplătoare această trecere de la live action la animaţie, de la o lume la alta, fiind o alegorie care demarchează acea diferenţă dintre realitatea în care trăim şi cea pe care ne-o dorim, între ceea ce suntem şi viaţa pe care o trăim, pe de-o parte, şi ceea ce ne dorim să fim şi viaţa pe care ne-o construim într-o manieră cu totul şi cu totul personală, o viaţă în care alegerile proaste nu există, o realitate perfectibilă aş putea spune. Halucinogenele sunt doar un motiv pentru a fugi de realitate. Fiecare, în această lume animată – animaţia fiind simbolul tuturor posibilităţilor, îşi creează o realitate personală care este reală doar pentru sine şi în mintea sa, ca şi cum toţi ar trăi în lumi paralele.
Pe parcursul filmului observăm şi o transformare în ceea ce priveşte imaginea publică. Dacă la început se propunea scanarea actorului în vederea folosirii avatarului acestuia în cadrul unei game diversificate de filme, fără a fi necesară prezenţa acestuia pe platou, în final se ajunge la deţinerea imaginii actorului sub forma unui milkshake sau a unei fiole care se bea. „Volatilitatea” imaginii publice devine un subiect în sine. Actorul, în acest caz, sau omul public, într-un caz mai general, devine un obiect pe care oricine îl poate deţine, latura umană nemaifiind existentă sau necesară astfel încât ca acesta să se manifeste ca atare. Trezirea pentru o clipă din această lume a visului, în care tot ce îţi doreşti poate deveni parte din realitatea ta, este o reamintire a lumii din care am pornit şi în care încă ne aflăm, de care ne desparte un singur pas.
Din punct de vedere artistic, apreciez folosirea animaţiei clasice, şi latura creativă a acestui studio creat în jurul lui Ari Folman. Imaginile foarte sugestive, pline de culoare atrag privitorul încă de la primul cadru. Trecerea subtilă de la o lume la alta se realizează într-o clipire a ochiului, rezultatul fiind impresionant.
„The Congress” este un film care te lasă cu multe semne de întrebare asupra existenţei umane şi a individului, care te îndeamnă să decodifici multiplele mesaje ascunse în spatele imaginilor.