A aparut trailerul pentru Muntele magic, al doilea lungmetraj de animatie regizat de Anca Damian.
Anca Damian, care a primit Marele Premiu Cristal la Festivalul International de Film de Animatie Annecy 2012 pentru Crulic, este invitata la editia 2015 cu Muntele magic.
Lungmetrajul de animatiae, produs de Aparte Film si Arizona Production, are avanpremiera la Annecy.
Muntele magic face parte impreuna cu filmul Crulic- drumul spre dincolo dintr-o trilogie despre eroism, nuantand raportul individului cu istoria prin perspectiva mortii si a faptelor sale. Realizat intr-un stil postmodern, cu o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hirtie, desen animat, fotografie si film, Muntele magic prezinta povestea reala a unui polonez, Adam Jacek Winkler, refugiat politic la Paris. Povestea lui este cea a unui “cavaler ratacitor”, un “Don Quijote al secolului XX”, el facand parte din categoria celor care vor sa schimbe lumea, chiar cu pretul vietii lor.
Artist, fotograf, dar si un experimentat alpinist, Adam Jacek Winkler (pe numele de lupta Adam Khan) este cel care a escaladat virful Mont Blanc unde a ridicat un steag al solidaritatii cu poporul afgan. Dusman declarat al bolsevismului, in timpul invaziei sovietice in Afganistan, el lupta alaturi de comandantul Massoud. Adam Jacek moare in 12 octombrie 2002, in timpul unei ascensiuni solitare pe masivul Mont Maudit.
La realizarea acestui documentar de animatie, Anca Damian a folosit arhiva fotografica lasata in urma de Adam Jacek Winkler, desenele sale, dar si filmari reale, in stilul filmelor mute.
Productia este realizata in studiourile DSG si Abis din Romania si intr-un studio din Polonia. Animatia si grafica sunt realizate de o echipa formata din Theodore Ushev, Raluca Popa, Dan Panaitescu, Sergiu Negulici, Dragos stefan, Tomek Ducki. Muzica este compusa de Alexandru Balanescu.
Muntele magic este o coproductie Romania/ Franta/ Polonia, cu un buget de 978.000 euro.
Premiera in Romania este programata pentru 9 octombrie 2015.