Acasă Stiri „X-Men: Viitorul este trecut”, lider în box office-ul nord-american

„X-Men: Viitorul este trecut”, lider în box office-ul nord-american

133
0

X-Men: Days Of Future Past "X-Men: Viitorul este trecut", lider în box office-ul nord-american „X-Men: Viitorul este trecut”, lider în box office-ul nord-american atacul sentinelelor x men days of future past

Filmul „X-Men: Days of Future Past/ X-Men: Viitorul este trecut”, de Bryan Singer, ocupă primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 90,7 milioane de dolari de vineri până duminică.

Cea mai experimentată echipă X-Men duce o bătălie pentru supravieţuirea speciei lor în două perioade de timp diferite. Eroii din trilogia originală „X-Men” se alătură eforturilor depuse de versiunile lor mai tinere din trecutul explorat de „X-Men: Cei dintâi/ X-Men: First Class” (2011) pentru a schimba un eveniment istoric ce ar putea pecetlui soarta tuturor purtătorilor genei X. Din distribuţie fac parte Jennifer Lawrence, Ian McKellen, Michael Fassbender, Nicholas Hoult şi Hugh Jackman.

Filmul de acţiune „Godzilla 3D”, de Gareth Edwards, pierde poziţia de lider şi ocupă locul al doilea, cu încasări de 31,4 milioane de dolari, potrivit datelor oferite de boxofficemojo.com. În această producţie Warner Bros. Pictures şi Legendary Pictures, regizorul Gareth Edwards („Monştrii”) prezintă o poveste impresionantă despre curaj şi armistiţiu în faţa forţei copleşitoare a naturii, în care Godzilla restituie echilibrul în timp ce omenirea este neputincioasă. Din distribuţia filmului fac parte Aaron Taylor-Johnson (franciza „Kick-Ass”), actorul nominalizat la Oscar Ken Watanabe („Ultimul Samurai”, „Începutul”), Elizabeth Olsen („Martha Marcy May Marlene”), laureata premiului Oscar Juliette Binoche („Pacientul englez”, „Cosmopolis”), Sally Hawkins („Blue Jasmine”), David Strathairn („Noapte bună şi noroc!”, „Moştenirea Bourne”) şi Bryan Cranston („Argo”, „Breaking Bad”), câştigător al premiilor Emmy şi Globul de Aur.

Pe locul al cincilea se situează filmul „Uimitorul Om-Păianjen 2/ The Amazing Spider Man 2”, de Marc Webb, cu încasări de 7,8 milioane de dolari. Pentru Peter Parker (Andrew Garfield), nimic nu este mai minunat decât să sară de pe un zgârie-nori pe altul, să fie considerat un erou şi să aibă o iubită ca Gwen (Emma Stone). Dar toate acestea au un preţ: Spider-Man este singurul care îşi poate proteja concetăţenii şi New York-ul de indivizii periculoşi care ameninţă oraşul. De data aceasta, are de înfruntat un adversar mult mai puternic decât el, pe nume Electro (Jamie Foxx). Odată cu reapariţia vechiului său prieten, Harry Osborn (Dane DeHaan), Peter îşi dă seama că toţi duşmanii săi au un punct în comun: laboratoarele OsCorp.

Filmul de animaţie „Rio 2”, de Carlos Saldanha, ocupă locul al optulea în clasament, cu încasări de 2,5 milioane de dolari. Blu (cu vocea lui Jesse Eisenberg), Jewel (cu vocea lui Anne Hathaway) şi cei trei pui ai lor trăiesc, domesticiţi, viaţa perfectă în oraşul magic Rio de Janeiro. Jewel decide, însă, că este timpul ca puii să înveţe să trăiască în sălbăticie, ca orice pasăre liberă, şi astfel propune familiei să se aventureze cu toţii în pădurea Amazonului. În vreme ce Blu se străduieşte să se integreze între noii vecini, începe să se teamă că i-ar putea pierde pe Jewel şi pe pui, înţelegând că aceştia ar putea prefera sălbăticia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here