CNC-ul nu poate si nici nu trebuie sa plateasca toate „incercarile artistice”

Virgil ToaderAdevarul este ca toate lucrurile de care vorbesti in articol, ne sunt foarte cunoscute si le-am discutat in mai multe randuri, pana la epuizare.

Este foarte adevarat ca pentru cei din afara fenomenului animatiei, toate aceste lucruri pot fi insa, deosebit de interesante la inceput, dar dupa un timp toti vor intelege ca nu facem altceva, decat sa ne invartim in jurul cozii.

Nu suntem capabili sa iesim din acest cerc si sa gasim solutia care sa multumeasca pe toata lumea.

Eu cred ca tinerii care vor sa faca film de animatie, sau sa-si faca o cariera in domeniu, au toate portile deschise. Avem scoli la care nu vin sa invete, ci doar sa-si ia diplome.

In Europa sunt studenti romani cu sutele, dar la sectiile de film de animatie, oare cati or fi? Majoritatea sunt gratuite, si in afara cursurilor ar putea sa lucreze pentru a-si acoperi cheltuielile zilnice.

CNC-ul nu poate si nici nu trebuie sa plateasca toate „incercarile artistice”, ale tinerilor sau mai putin tineri, talentati, sau netalentati, care cred ca povestile lor sunt geniale.

Oamenii cu idei, talent si perseverenta reusesc. Mai devreme sau mai tarziu, asa cum spui si tu in articol, valoarea lor este recunoscuta la festivaluri si de critica de film.

Dar din pacate acestia sunt prea putini si in spatele celor care cer bani si ajutoare pentru cultura, stau de cele mai multe ori oportunisti lipsiti de orice talent, dar vesnic „luptatori” pentru cauza lor nobila.

Cei talentati vor ajunge mereu sa lucreze pentru „altii” si vor avea mereu de lucru la proiecte mari, poate chiar bine platite. Iar cand vor avea si o idee valoroasa, cu care sa nu se jeneze intr-un festival, ei sigur vor gasi si timp si bani sa-si finalizeze proiectele.

 

virgiltoader.com