Delicii elvețiene la Anim’est 2013

Animal Kingdom

Comunicat de presa:

La ediția Anim’est de anul acesta, animația elvețiană se numără printre invitații de onoare! După varietatea de filme nemţeşti de anul trecut, festivalul lansează anul acesta o nouă invitaţie tentantă: Elveţia Animată. Pe lângă o selecție de titluri importante prezentate în secțiunea Țara Invitată și o serie de animații studențești de la celebra școală HSLU – Hochschule Luzern, publicul va avea parte și de o proiecție specială a filmului Max & Co, în prezența regizorilor Frédéric și Samuel Guillaume.

The Little Bird And The Leaf

Panorama elvețiană cuprinde proiecții dedicate numelor deja consacrate ale animației elvețiene, dar și celor mai promițători animatori ai noii generații. Printre filmele prezentate se numără L’homme sans ombre (Georges Schwizgebel, 2004), bazat pe o povestire a lui Adelbert von Chamisso, inspirată de Faust, Nosferatu Tango (Zoltan Horvath, 2002) sau Le Carré de Lumière (Claude Luyet, 1992), dar și mai recentele The Little Bird And The Leaf (Lena von Döhren, 2012), selectat la Animafest Zagreb și Berlinale Generation și nominalizat la Swiss Film Award 2013, sau Not About Us (Michael Frei, 2012), premiat la Melbourne International Animation Festival, Tallinn sau ANIFEST Teplice, dar proiectat și la Annecy.

Un highlight al programului elvețian de la Anim’est este cu siguranță Max & Co. Animația stop motion prezentată în competiția festivalului Anim’est în 2008, spune povestea lui Max, un băiat de 15 ani care pleacă în lume în căutarea tatălui său, celebrul trubadur Jonny Bigoude. Animația a primit premiul publicului la Annecy 2007 și este considerată și în prezent cea mai scumpă producție elvețiană.
Regizorii filmului Frédéric și Samuel Guillaume vor fi prezenți atât la proiecție, cât și în cadrul unui masterclass. Mai mult, 10 tineri pasionați de animație sunt așteptați la un workshop de pixilation de două zile, susținut tot de cei doi elvețieni. Mai multe detalii despre masterclass și workshop vor fi disponibile în curând.

Școala invitată, Hochschule Luzern (Universitatea de Ştinţe Aplicate şi Arte din Lucerna), aduce la București o selecție din cele mai bune producții ale studenților săi, printre care Animal Kingdom (Nils Hedinger, 2010), în competiția Anim’est de acum trei ani, Signalis (Adrian Flückiger, 2008), Bon Voyage (Fabio Friedli, 2011) sau La Fênetre (Camille Müller, 2012). Mai mult, decanul Otto Adler va fi unul din invitații festivalului la Anim’est 2013. Alder a fost timp de treisprezece ani director al programului de animație de la Leipzig Film Festival, este co-fondator al Fantoche International Animation Festival și fondator al secțiunii de animație a Black Nights Film Festival Tallin. Printre filmele sale se numără Maderanertal (2009), Papirossy (2007), Architektouren (1993) sau The Death Of Dark Animation In Europe (1992).

Programul Elveția Animată a fost posibil cu sprijinul Swiss Film și al Ambasadei Elvețiene la București.

Cea de-a opta ediție Anim’est are loc în perioada 4-13 octombrie, în cinematografele Patria şi Studio și în Club Control.