Acasă Animatia romaneasca Interviu cu Irina Margareta NISTOR

Interviu cu Irina Margareta NISTOR

261
0
||||
||||

Irina Margareta Nistor Foto_03010904 Interviu cu Irina Margareta NISTOR Interviu cu Irina Margareta NISTOR Irina Margareta Nistor Foto 03010904„Desenul animat nu trebuie să înlocuiască bona”

Ce părere aveți despre filmele de animație difuzate la cinema?

Sînt foarte diferite, părerile nu pot fi de un singur fel. În principiu, prefer genul foarte rafinat și subtil ca Iluzionistul, dar publicul larg va merge mai degrabă la cele deja cunoscute care ajung la episodul 2, 3, vezi Shrek, chiar dacă e cam vulgărel, pe alocuri, unii la cele în 3D, pentru noutate, iar alții le vor evita în ideea că-și ocrotesc mai bine copiii de posibile probleme cu ochii sau că, dacă sînt foarte mici, n-au răbdare să stea atîta timp cu ochelarii pe nas. În general, mă bucur cînd sînt filme de animație care se adresează tuturor palierelor de vîrstă, cum a fost, de exemplu, Hotel Transilvania, și am fost destul de dezamăgită de cele care apar exclusiv în variantă dublată, ca în cazul Clopoțicăi, care, în plus, figurează în program cu vocile originale, pe care nu le poate auzi nimeni niciodată (în România). În schimb, la dublaje, izbutite de multe ori, nu apar excelenții interpreți pe un generic supraadăugat, ceea ce este o dublă lipsă de respect: față de actori și față de public.

Pe Internet au fost dezbateri în privința dublajului la desenele animate. S-a spus că traducerile nu sînt OK, că limba română este pocită etc. În prezent, două studiouri de dublaj (Zone Records Oradea și Ager Film București) dețin monopolul… Ce părere aveți?

Nu pot fi toate judecate la grămadă. Cel mai tare sînt deranjată de tonul cu care sînt spuse replicile și de faptul că nimeni nu se preocupă că s-ar putea ca respectivul copil să nu înțeleagă anumite cuvinte, pentru că nu are un vocabular suficient de vast. Cred că singura problemă e că lucrurile nu se fac cu pasiune față de film și spectator, ci sînt pentru toată lumea doar o sursă de cîștig.

Se știe că în perioada comunistă ați tradus și dublat multe filme pe VHS. În ultimii 23 de ani, ați colaborat pentru astfel de proiecte – pentru traducere/adaptare și/sau pentru dublajul desenelor animate?

Deloc pentru dublajul desenului animat, singura excepție fiind KinOdiseea, festivalul din 2012, în care am dublat în direct la Cinema Studio și la Cinematecă o animație cu o sală întreagă de copii, de față. A fost o experiență minunată, pentru mulți fiind chiar pentru prima dată cînd mergeau la cinema, ceea ce am dedus din faptul că au țipat atunci cînd s-a închis lumina, deci nu erau familiarizați cu marele ecran, ci doar cu cel mic, de acasă. Am mai făcut subtitrări pentru festivaluri. Și continui să fac.

De multe ori s-a întîmplat să văd săli de cinema cu doi-trei spectatori la proiecțiile animate. De ce credeți că românii nu intră în cinematografe pentru filme de animație?

Între altele, cred că sînt și destul de costisitoare. Mergi cu un copil sau doi, mai trebuie și un popcorn, și un suc… Ar trebui un preț special. De exemplu în Belgia, în weekend, plătesc doar părinții, tocmai ca să încurajeze venitul cu ăia mici la cinema. Oricum, în ultima vreme, s-a mărit numărul spectatorilor în săli, cel mai vizionat film al anului 2012 a fost animația Ice Age 4/Epoca de Gheață 4 de la Odeon, care era și 3D, și dublat și în original, deci aveai de ce să să-l revezi!

La vox pop-urile din presa mioritică, românii spun că sînt nostalgici după produc­țile clasice Disney și după animațiile românești. Tele­viziunile autohtone au difuzat și interviuri cu psihologi care spuneau că Tom și Jerry îi îndeamnă pe copii la violență. În general, mass-media din România are tendința de a marginaliza această artă. De ce s-a ajuns aici?

Cred că e o exagerare. Lumea se uită la desene. La un moment dat, Ciocănitoarea Woody era interzis în America, tot pentru violență. Eu găseam că îndeamnă la o obrăznicie fără haz… Desenul animat nu trebuie să înlocuiască bona. Trebuie să li se explice copiilor că nu-i voie să chinuiești animalele, de exemplu, și că într-un desen, ele nu suferă ca-n viață, pentru că, altfel, o să formăm o generație de criminali, de Râmaru. În plus, trebuie să existe anumite ore la care să se știe sigur că sînt desene animate, și nu puse la întîmplare sau de umplutură. Tot Disney e soluția, orice ar fi!
Multe desene n-au nici cap, nici coadă

Vă uitați la televiziunile de nișă dedicate desenelor animate?

Îmi plăcea, mai ales din nostalgie, să mă uit la Flinstoni, pe care comuniștii îi traduseseră Aventuri în Epoca de Piatră, ca să nu fie greu de pronunțat pentru ăia cu patru clase. Acum, însă, nici pe astea nu le mai găsesc în original, deci am cam renunțat. Mă mai tentează Tom și Jerry și aș vrea niște Disney-uri adevărate, în V.O. (știu că asta e politica lor, să fie înțeleși de copii, dar, multă vreme, Cartoon Network a fost profesorul de engleză ideal pentru generații întregi, fascinate și de ce era pe micul ecran).

Vă plac?

Unele da, altele nu.

De ce credeți că telespectatorii români nu se uită la desene animate? Conform audiențelor la posturile TV pentru copii, serialele și filmele live action fac rating.

Probabil că nu sînt suficient de atrăgătoare. Sînt multe care n-au nici cap, nici coadă. Personajele nu sînt atașante, nu că alea live action ar fi mai de Doamne-ajută!

Desenele animate difuzate de posturile TV sînt violente?

Problema e nu doar că sînt violente, sînt plicticoase, prea vorbite, cu replici stupide, aproape fără poveste și cu tot felul de monștri, inflație de SF-uri.

Producțiile noi de pe Disney Channel, Disney Junior, Cartoon Network, Minimax și Cartoonito pot schimba/influența evoluția unui copil?

Dacă e lăsat să se uite așa, de capul lui, bănuiesc că da. Nici minorii și nici măcar adul­ții nu trebuie să fie lăsați să înghită, fără nici un fel de explicații, o multitudine de imagini, fără cap și coadă. Trebuie să existe personaje de care să te poți atașa, de care să-ți pese ce se întîmplă cu ele, să știi cum le cheamă.

Actualele filme de animație (mai mult computerizate, cu dialoguri apropiate de generația nouă) pot influența în rău generația tînără?

Nu neapărat îi influențează în rău, ci îi limitează, ceea ce e mai grav.

Dacă ați fi numită director de programe la un canal TV de nișă de desene animate, ce schimbări ați face și ce producții ați introduce în grila de programe?

Aș face o istorie a animației din care n-ar lipsi Mickey, Donald, Popeye, Betty Boop, Felix Motanul, Woody…, dar și Lolek și Bolek, pe care le-aș difuza o dată în variantă originală, subtitrată, și o dată în varianta dublată. În plus, m-aș întoarce la începuturile televiziunii din copilăria mea, cînd se prezenta seria cu Disney, în persoană, care povestea cum se naște un desen și cum îi învăța pe copii să recreeze personajele respective. Firește, aș trece în revistă și desenele extraordinarului Ion Popescu-Gopo, dar și ale altor animatori români, m-aș întoarce puțin la Mihaela și aș căuta pe cineva ca Iurie Darie, care să schițeze în direct…

Conform unui studiu american, cele mai vizionate filme sînt cele de animație. Credeți că există o explicație a acestui fenomen?

Sînt multe explicații, dar depinde mult de animație. Încă nimeni n-a reușit să depășească o Albă-ca-Zăpada, un Pinocchio sau Frumoasa și Bestia, chiar dacă, în acest caz, au făcut un remake total nefericit, cubist… E ideea că orice e posibil într-un film de animație clasic, mai ales dacă are și umor, că e o regresie gratuită și uneori îți poți trimite mintea la plimbare, că nu-i vreun film filozofic!

De la începerea crizei economice, au apărut multe filme de animație și producții live action (filme cu actori) cu animații și efecte vizuale. De asemenea, s-au înființat multe studiouri de animație.

Una peste alta, pentru că oricît ar fi de costisitoare, tot sînt mai puțin pretențioase decît niște vedete de fițe, între timp au fost incluse și în marile competiții, ca Persepolis sau Bashir, apoi, în Occident, se merge mult mai des la cinema și familiile aleg ceva care să funcționeze pentru părinți, bunici și copii. E și o mare concurență între studiouri, ceea ce nu-i împiedică să facă producții asemănătoare, cam în același timp cu pirați, vampiri etc.

Ce părere aveți despre animația contemporană românească?

După o lungă pauză și după succesul răsunător cu Crulic, una foarte bună. În plus, sînt și scurtmetraje care funcționează foarte bine și iau premii. La Festivalul Anonimul, doi ani la rînd a fost preferat românescul, deși aveau de unde alege jurații, mai precis publicul, care dă verdictul la Sfîntu Gheorghe. Sînt mare fană a lui Sebastian Cosor și de-abia aștept și primul 3D românesc de animație, care va apărea aproape simultan cu cel canadian, unde colorist este un român, stabilit la Montreal: Nicu Ilieș.

Sebastian Cosor a anunțat că vrea să realizeze o serie de zece videopicturi animate 3D stereoscopice. Creațiile artistului vor fi prezentate în cadrul unei expoziții cu multe plasme. Sebastian este cunoscut pentru filmul Țipătul/ The Scream, realizat la studioul de animație și efecte vizuale MediaPro Magic. Videopictura animată 3D stereoscopică Ți­pătul/ The Scream a primit două premii la Anim’est: pentru Cel mai bun film românesc, cît și pe cel pentru Cel mai bun film din sec­țiunea „Balkanimation“ – dedicată producțiilor din regiunea balcanică. De asemenea, creația tînărului animator a cîștigat un premiu la Festivalul Filmului de Piatră 2012, la categoria „Animație“, şi Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație la Festivalul Anonimul 2012. Sîntem singura țară membră UE cu un studio de animație finanțat de stat. Mă refer la Animafilm.

Sînteți pentru menţinerea studioului sau pentru închiderea lui?

Animafilm are o tradiție și bănuiesc că și o arhivă, care ar trebui mult mai bine exploatată. Deci, în nici un caz nu aș fi pentru închiderea sa, ci pentru o combinație între finanțarea de stat și cea privată sau chiar internațională.

Credeți că există soluții pentru relansarea producției de animație în România?

Da, o vreme TVR-ul îl avea pe Dinu Șer­bescu, care ilustra extrem de ingenios diverse emisiuni sau concepea generice. Cred că toată lumea s-ar bucura dacă s-ar reveni la o soluție vintage, o animație înainte de jurnalul de seară, care să creeze dependență și un reflex condiționat.

Din păcate, nu avem școli de animație, televiziunile generaliste (inclusiv TVR-ul) nu produc seriale de animație, nu avem studiouri de animație etc.

În schimb, avem colosalul Festival Anim’est, unde se țin cursuri de către mari creatori, o echipă care a lucrat cu Anca Damian la multipremiatul Crulic, se fac concursuri și e extrem de mult public, tot mai numeros, de la an la an. Din păcate, ține prea puțin, dar deja s-a demonstrat că e nevoie și că există interes, s-a făcut indirect un studiu de piață. Să nu uităm nici partea atît de bine realizată, pe animație, din Restul e tăcere, cu vizita la Paris, din filmul lui Nae Caranfil, sau încercarea de scurtă istorie a animației românești păstorită de Radu Igazsag. Și o întreagă pleiadă de caricaturiști și specialiști în benzi desenate… În frunte cu Alexandru Ciubotariu/Pisica Pătrată, care a și scos un album remarcabil.

Vă recomand blogul Irinei Nistor, adevarul.ro/blogs/irina.margareta.nistor

Interviul a fost publicat in Observator cultural

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here