VIDEO Cronica de film: La jeune fille sans mains/ Fata fără mâini

„Fata fără mâini” (La jeune fille sans mains), filmul câștigător din acest an al premiului pentru cel mai bun lungmetraj în cadrul festivalului de film de animație Anim’est, antrenează imaginarul spectatorului încă din primele clipe prin înfățișarea unui basm al fraților Grimm (mai puțin cunoscut, de altfel), univers ale cărui legi clasice sunt zdruncinate de alegerile îndrăznețe, pe plan stilistic și tematic, ale regizorului Sebastien Laudenbach.

Prin tușe libere de pensulă sau prin suprapunere de planuri, Laudenbach descrie povestea unui morar ispitit de un spirit malefic al pădurii. În urma pactului, deși păcălit de câștigul bogăției abundente (contra-valoarea este viața fiicei sale), morarul se lasă convins și recurge la o ultimă soluție disperată pentru a anula refuzul fiicei sale: tinerei îi sunt tăiate brațele de însuși părintele său.

Mărturia carnalității pe care amputarea mâinilor tinerei fete o poartă, urmată de realitatea maternității și a traiului cotidian alături de fiul său, „trădează” viziunea autorului. În interiorul unui basm, Laudenbach alege să păstreze acele momente intime, care dezvăluie o anumită tandrețe a personajului, dar și concretețea traiului în urma unui astfel de handicap. Dincolo de întruchiparea binelui absolut – construcție specifică unei astfel de narațiuni -, portretizarea personajului central este dublată de marile eforturi ale recuperării (fizice, dar și spiritual-emoționale), alături de micile sale victorii.

Către sfârșit, binele (desigur) învinge. Însă călătoria până la iubirea perenă (pe mai multe planuri: familială, de cuplu, de sine) necesită sacrificii, care, de cele mai multe ori, sunt doar sugerate sau timid menționate într-un film de animație, mai ales unul care își găsește premisa narativă în opera fraților Grimm. La jeune fille sans mains sfidează posibilele prejudecăți și construiește o poveste fantasmagorică într-un sistem de reprezentare apropiată, în mod contradictoriu, de un realism frust.

Echilibrul dintre cele două elemente este ceea ce face din filmul lui Laudenbach o operă originală, ce sfidează convenții și reîmprospătează un gen.