de Laura Roman
MICUL PRINŢ
Regia : Mark Osborne, 2015
„.. on ne voit bien qu’avec le coeur. L’essentiel est invisible pour les yeux.”
[..vedem cel mai bine cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi“]
După filme precum „Kung Fu Panda” sau „SpongeBob SquarePants”, Mark Osborne îşi îndreaptă atenţia asupra unei poveşti clasice, a cărei adaptare pe marele ecran poate reprezenta un „sacrilegiu”. Însuşi Osborne avea îndoieli cu privire la ecranizarea acesteia, opţiunea pe care a ales-o fiind ca un „ecran protector” pentru povestea şi aventurile Micului Prinţ. Deşi la prima vedere poţi crede că este vorba despre o adaptare a poveştii lui Antoine de Saint-Exupéry, animaţia este, de fapt, povestea unei poveşti.
Eroul principal este o fetiţă de 9 ani, a cărei viaţă este temeinic plănuită fiecare an, lună, săptămână, zi, oră, minut, urmând să fie dată complet peste cap de apariţia neaşteptată a bătrânului aviator, acesta fiind numitorul comun între film şi carte. Deşi povestea originală începe cu pilotul care se prăbuşeşte în deşert, unde are loc întâlnirea cu Micul Prinţ, filmul se deschide cu imaginea fetiţei care se pregăteşte să devină adult, sub îndrumarea riguroasă a mamei sale. Povestea lui Saint-Exupéry este adusă în contemporaneitate şi devine legătura dintre fetiţă şi aviator. Fetiţa este un adult în corpul unui copil, care descoperă viaţa adevărată prin intermediul bătrânului – un copil într-un corp îmbătrânit şi ostenit, care iubeşte avioanele, desenul şi poveştile. Pornind de la această idee, filmul devine o căutare a sufletului de copil, în lumea bizară a adulţilor conduşi de util şi cifre, care se confruntă cu marea problemă: uitarea. Cel mai grav nu este să creşti, ci să uiţi [Ce n’est pas de grandir qui est grave (…), il ne faut pas oublier]. Micul Prinţ devine simbolul reîntoarcerii la sinele uitat, la lumea în care orice este posibil prin intermediul imaginaţiei. Nu lumea materială contează, ci legăturile dintre oameni sunt cele mai importante, această „domesticire”, care ne permite să devenim unici, aşa cum trandafirul Micului Prinţ era unic pentru el.
Este emoţionant să priveşti transformarea fetiţei, care porneşte în căutarea prinţului, pentru ca, în cele din urmă, să înţeleagă faptul că trupul nu este decât o cochilie care găzduieşte spiritul, acel „esenţial care este invizibil”.
Din punct de vedere tehnic, animaţia este o combinaţie între două stiluri diferite, CGI şi stop-motion, care reprezintă, pe de-o parte, lumea reală şi, pe de-altă parte, lumea poveştii, adultul şi sufletul de copil. Stop-motion-ul realizat cu figuri din papier mâché, delicate şi emoţionante, inspirate de desenele lui Saint-Exupéry, este folosit pentru a păstra efectul poetic, aducând un omagiu autorului şi operei sale, dar şi pentru a ne atrage în poveste. Având în spate o echipă artistică cu o experienţă vastă, de la „Mulan” sau „Tarzan” până la „9”, „Ice Age” sau „Hotel Transylvania”, cu Peter DeSève („Ice Age”, „Ratatouille”…) în calitatea sa de character designer şi Jamie Caliri („Lemony Snicket”) care regizează stop-motion-ul, nu este de mirare că rezultatul este unul minunat, care te poartă într-o lume plină de surprize şi contribuie în mod semnificativ la transmiterea mesajului autorului.
Aşa cum cartea este dedicată adulţilor şi filmul ni se adresează tot nouă, celor care uităm să fim copii, să vedem cu sufletul, să facem loc în viaţa noastră micilor bucurii.
Vă invit, aşadar, să vizionaţi acest film revelator, dar şi să (re)citiţi povestea lui Antoine de Saint-Exupéry pentru a (re)descoperi acel Mic Prinţ care există în fiecare dintre noi.