Monsters University/ Universitatea monstrilor este cel mai slab film de animatie realizat de studiourile Pixar. Nu se compara cu productia Monsters Inc/ Compania Monstrilor (2001).
Noul film de animatie Pixar preia temele din comediile americane cu viata studentiilor. Din pacate Pixar a avut o misiune grea – de a prelua o poveste care de obicei are succes doar daca are dialoguri reusite, cu aluzii sexuale. Productia Disney Pixar nu este comedie sau drama. Este doar o poveste oarecare despre doi tineri care incearca sa-si schimbe destinul. In final, acestia isi accepta situatia. Se pare ca cei de la Disney repeta mesajul de la Ralph strica tot – accepta-ti situatia.
De la inceputul filmului, Pixar pune accentul pe detalii. O sa vedeti personaje bine realizate, dar si decoruri reusite. Din punct de vedere al tehnicii, animatia este de nota 10. Nu pot spune acelasi lucru despre film. Scenariul nu este original.
Daca aceasta productie nu ar fi avut succes in box office-ul american, as fi spus ca este inceputul sfirsitului pentru Pixar 🙂 Va reamintesc ca sucursala Disney, Image Movers Digital, firma lui Zemeckis, a fost inchisa de compania Disney imediat ce a avut citeva esecuri in box office. „Daca Pixar-ul are trei esecuri consecutive la box office si nu face bani pentru corporatie, risca ca Disney sa-i inchida”, a declarat George Michael Aleco-Sima, singurul roman care lucreaza in industria animatiei americane.
Citeam undeva ca cei de la Pixar au hotarit ca este momentul sa tina cont si de parerile fanilor, promitind ca vor crea mai multe productii originale. Era si timpul 🙂
Pixar si-a propus sa realizeze un film original pe an, urmat de cite un sequel. Urmatoarea productia originala va fi The Good Dinosaur (regizat de Bob Peterson, realizatorul productiei de succes Up), ce va avea lansarea pe 30 mai 2014. In 2015 se lanseaza continuarea lui Finding Nemo intitulata Finding Dory, dar si o animatie dupa o idee originala, Inside Out, in care actiunea se petrece in mintea unei tinere fete.
Revenind la Universitatea monstrilor, consider ca acest prequel nu trebuia facut. Vorba Cristinei Zaharia de la port.ro, Compania Monstrilor „a fost un hit, un clasic in viata, plin, plin de scene magice pentru mari si mici, fantastica imaginatie, originalitate, multa emotie, umor, tandrete. Si, desigur, doar e Casa Disney, cu bune sentimente si dragalasenie”
Sa nu va bucurati ca o sa vedeti scena din trailerul Monsters University/ Universitatea monstrilor. Ma refer la scena party din trailer. Aceasta scena comica, dupa parerea mea, singura scena originala, nu este in film.
Faptul ca aceasta productie Pixar nu este convingatoare, nu inseamna ca monstrii nu sunt simpatici. Cei mici vor fi incintati de personajele din film. Ochiosul Mike Wazowski si blanosul Sullivan vor recuceri salile de cinema din intreaga lume 🙂