Jurnal de producție stop-motion – episodul șase

Am scris primul articol despre încercarea mea de a face un filmuleț stop-motion în noiembrie 2013- iată-ne în iulie 2014 și abia acum reușesc să ajung la episodul de încheiere. Concluzia pe care o puteți trage din asta e că nu e deloc ușor sau rapid să te descurci cu un experiment cinematografic pe teren necunoscut atunci când n-ai buget să-ți plătești echipa nici un sfanț și nu puteți lucra decât când sunteți cu toții liberi de la joburile care vă plătesc facturile, și care în cazul unui grup asortat de artiști tind să nu se încadreze în orarul luni-vineri, 9-5. Uite-așa ajungi să-ți dai seama că singura zi liberă pentru toți cei implicați e joi la trei după-amiaza luna viitoare, și să lucrezi șapte luni la un filmuleț de nici două minute cu tot cu generic (căci asta e lungimea produsului final).

Din ultima zi de filmare și procesul ulterior de editare și montaj, am învățat următoarele lecții, pe care am să vi le spun și vouă:

– E foarte, foarte important să te miști ușor și grațios, și cred că animatorul stop-motion ideal e un soi de gazelă înaripată, care plutește fără să atingă sau să miște nimic în spațiu în afară de ce vrea cu adevărat să miște, să zicem, mâna unui personaj. De fapt, cel mai bine ar fi, probabil, să ai capacitatea de a te teleporta dintr-un loc în altul. Lucrul ăsta devine cu atât mai evident cu cât aranjamentul nostru de filmare includea o instalație de iluminat foarte complicată, cățărată pe scaune și grămezi de cărți ca să fie la înălțimea potrivită și folosind hârtie de copt legată cu sfoară drept filtru de difuzie. Mă gândesc că data viitoare când mă apuc de așa ceva mă voi pregăti în prealabil cu niscaiva cursuri de balet.

– V-am mai zis ce important e să acoperiți ferestrele, nu? Acum o să vă mai spun încă o dată, pentru că la filmarea scenei cu numărul doi, pare-se că noi n-am acoperit ferestrele suficient de bine și lumina zilei s-a strecurat înăuntru suficient cât să facă niscaiva umbre să danseze încoace și-ncolo, dat fiind c-am avut noroc și de o zi în care soarele s-a jucat de-a v-ați ascunselea la fiecare cinci minute. Așadar, stimați cetățeni și animatori amatori, nu ajunge să vă bazați pe jaluzele: puneți niște pături negre, plăci, ceva, în fața geamurilor, să nu vă scape nici o rază de lumină. Sau, și mai bine, filmați noaptea.

– Nu vă consolați cu speranța că o să rezolvați în post-producție ce-ați greșit la filmare. Și asta pentru că la stop-motion post-producție înseamnă să modifici una câte una o grămadă de fotografii astfel încât să semene leit una cu cealaltă din punct de vedere al luminii, culorilor și așa mai departe. M-am străduit din greu să repar „la montaj” problemele cauzate de razele de soare care se tot strecurau pe sub jaluzele. Cu opțiunea Match Color din Photoshop am reușit să fac culorile și lumina să se potrivească cât de cât în întreaga secvență, dar umbrele dansează, în continuare, de capul lor în fundal.

În fine, de bine, de rău, asta avem, cu asta defilăm. Am pus pozele și efectele sonore laolaltă în Adobe Premiere Pro (n-o să intru în detalii vizavi de procedeul de montaj, sincronizare sunet și așa mai departe, pentru că lucrurile astea sunt valabile pentru orice fel de video, nu doar animație, și Premiere e un program prea complex să-l pot explica în câteva paragrafe). Aveam nevoie și de niscaiva muzică- ideal ar fi fost să am o coloană sonoră originală compusă special pentru filmulețul meu, dar din păcate n-am reușit să găsesc de data asta și un compozitor la fel de generos precum prietenii mei din echipa de filmare, care să lucreze de amorul artei pe gratis. Cineastul sărac sau student are deci la dispoziție varianta muzicilor gata făcute, care pot fi cumpărate pe Internet dintr-o gamă largă de locuri. Există și câteva variante gratuite: site-ul lui Kevin Macleod are un catalog mare de muzică pe care o puteți folosi gratis în filmulețe de tot felul. Pe Jamendo.com găsiți artiști independenți din toate genurile muzicale, iar unii dintre ei permit folosirea muzicii lor în filme (citiți licența Creative Commons atribuită fiecărei piese). În fine, artistul tehno de mare succes Moby a avut ideea generoasă de a înființa un site de unde puteți descărca gratuit piese de-ale lui, de foarte bună calitate, pentru filme non-profit: www.mobygratis.com. Eu am folosit nu demult piesa lui „Pale Horses” pentru un filmuleț animat despre un supererou nemuritor care rămâne singur pe lume:

Pentru genericul final al animației mele, am făcut un desen în pastel cu un dinte vesel, în ton cu tema handmade a întregului film, și am avut grijă să nu uit pe nimeni dintre cei care m-au ajutat, inclusiv pe colega de apartament care ne-a făcut o lasagna pentru ultima zi de filmare (e important să ai o echipă de filmare bine hrănită, să știți). Experimentul meu stop-motion e, așadar, încheiat, cu mulțumiri echipei de filmare care și-a oferit serviciile în regim de voluntariat: James Palmer, Talvinder Sehmbi, Eugene Eyo, Sara Helmy, Carmen Zografou, Miran Mashadi. Am păstrat marionetele din film cu gândul că le voi putea, cine știe, refolosi în viitor- unul dintre decoruri l-am donat unei școli din Londra, unde am fost informată că un copilaș drăguț cu ochelari foarte groși s-a bucurat din cale-afară și și-a exprimat deja dorința de a încerca și el marea stop-motion-ului cu degetul. Noi de ce n-am avut așa ore interesante la școală când eram mici?

Mi-am dat seama că îmi place foarte mult animația stop-motion și, deși nu sunt tocmai mulțumită de rezultat, mi-a plăcut foarte mult procesul de creație, în special construcția decorurilor și a marionetelor, poate pentru că m-au încântat întotdeauna mobilele pentru păpuși, așa că intenționez să recidivez cu o nouă încercare în viitorul nu foarte îndepărtat, deși încă nu știu despre ce și cum. Și acum a venit momentul în care eu vă arăt capodopera mea și voi vă întrebați de ce oare am bătut toba atât și pe ce am cheltuit atâta energie. Vă rog să vă uitați la ea cât de repede puteți, pentru că deocamdată o voi face publică doar temporar. Așadar: